Speranța traieste in inima noastra.

ASPC – Asociația „O sansa pentru o continua” dorește să răspândească mesajul de speranță și compasiune. Credem că o singură acțiune poate aduce o diferență în comunitate și că acțiunea colectivă poate avea un impact semnificativ asupra lumii.

Nu ai nevoie de un motiv pentru a ajuta

Prin activități de sustinere și de informare, echipa noastră lucrează non-stop în fiecare zi pentru a contribui la partea cea mai bună a comunitati.

În fiecare zi simtim puterea comunității: reunirea persoanelor care doresc să depășească o barieră cu cei care doresc să ajute.

Ceea ce este comun este faptul că oamenii împărtășesc ceva ce le place – accesul la oportunități de petrecere a timpului liber, sociale sau de angajare – și credința că comunitățile pot fi corecte și accesibile. Contactați-ne pentru a vorbi mai multe despre oportunități.

Asociatia „O sansa pentru a continua”   este o organizaţie non-profit care susţine diferite categorii de persoane aflate în situaţii speciale, cauze sociale, copii diagnosticaţi cu boli grave, tineri talentaţi, etc, dar mai ales persoanele cu dizabilitati.

Persoanele cu dizabilități reprezintă 2,965% din populația României (643.902  de persoane inregistrate in iunie 2014). Și mai semnificativ este faptul că aceștia beneficiază de aceleași drepturi ca și restul populației.  Însă, de la Declarația Universală a Drepturilor Omului până la acțiuni propriu-zise, este drum lung. În timp ce sistemul social din România a început să se racordeze la standardele europene, un segment notabil al personelor cu probleme mentale sau fizice continuă să rămână neglijat. Pentru a veni în sprijinul autorităților și, implicit, și a persoanelor cu dizabilități, este vitală [identificarea dificultăților] pe care aceste persoane le întâmpină în activitățile zilnice desfășurate în spațiul public.

Mai mult decât atât, modul prin care se raportează persoanele ce prezintă un handicap la societate ar putea fi dramatic îmbunătățit dacă luăm în considerare faptul că majoritatea sunt apte pentru anumite tipuri de muncă, și singurul lucru care le împiedică ar fi un detaliu de gradul accesului în acel spațiu, de exemplu. În același timp, șomajul pentru această categorie ar putea înceta a fi plătit, fiind investit pentru acțiuni de durată ce ar ajuta la facilitarea accesului în spațiul public. Ar trebui încurajate inițiativele care vor contribui la schimbarea mentalității cetățenilor români ce, până acum, au menținut, în general, o atitudine de excludere. Procesul de incluziune, deoarece vizează schimbarea unei mentalități, este unul de durată și care trebuie abordat prin activități constante și consecvente. Până la atingerea acestui ideal, considerăm că începutul trebuie susținut, iar pașii următori își vor urma un curs logic.

O persoană cu dizabilități nu refuză să muncească, ci îi este subestimată contribuția pe care și-o pot dărui sieși, în primul rând, și societății, mai apoi. Strategia de la Lisabona reprezintă temelia acestei atitudini. Din păcate, sau din fericire, aceste acțiuni ne privesc (și) pe noi, membrii activi ai societății, astfel, rolul unui liber arbitru este din start exclus. A nu fi apt pentru orice activitate nu este sinonim cu neputința, cu delăsarea sau cu refuzul de a contribui la dezoltarea unei societăți flexibile și dinamice. Cei care nu sunt apți pentru munci standardizate, sunt mult mai predispuși activităților artistice, iar Ludwing van Beethoven ar fi un convingător exemplu, alături de alte persoane simple care trăiesc printre noi.

Motivul pentru care persoanele cu dizabilități nu se bucură de acces comun, cu celelalte persoane, la spațiul public este pentru că, spre deosebire de alte țări, acestora nu le este oferită o distribuire uniformă în societate, ci sunt sprijinite doar de anumite instituții.

Misiunea noastră

Activitatea Asociatiei are la bază este de a imbunatati calitatea vietii membrilor comunitatii aflati in dificultate, cu risc de marginalizare si excluziune sociala. Ne implicăm activ în identificarea oportunităţilor, dar şi în rezolvarea situaţiilor sociale dificile care apar în comunitate.

Viziunea noastră

Viziunea noastră este să le acordăm indivizilor atenţia cuvenită şi să înţelegem cât mai bine comunităţile în care activăm. Dorim să contribuim la bunăstarea comunităţilor din care facem parte şi o facem ajutând prin acţiuni eficiente. Sa construim o comunitate in care tuturor sa le fie respectate drepturile.

Valorile noastre

Suntem parte din comunitate, credem şi promovăm ca valori: respectul, integritatea, cooperarea, încurajarea dezvoltării şi a inovaţiei prin dedicare şi exemplu personal.
Dezvoltarea unei oferte de alternative/solutii pentru promovarea drepturilor si capacitatilor persoanelor cu risc de marginalizare si excludere sociala in vederea unei vieti mai bune.